Ce se întâmplă dacă Rusia taie gazul în Europa: decizia vine de la Bruxelles și ne ajută pe toți
De la începutul anului și până în prezent, autoritățile de la Moscova au redus livrarea de gaz spre Europa cu 25%. Mai mult decât atât, spre câteva țări au fost întrerupte complet livrările. Din fericire, Bruxelles-ul are un plan.
De la o zi la alta, șansele ca principalul furnizor de gaze naturale al Europei să întrerupă livrările cresc într-un ritm accelerat. Partea bună este că, față de acum câteva luni când au început tensiunile pe subiect, Comisia Europeană s-a implicat direct în găsirea unor soluții excepționale. Printre ele se numără, în mod previzibil și plafonarea prețului de achiziție plătit de populație.
Se plafonează prețul la gaz în Europa
Într-un document ce urmează să fie adoptat miercuri, 18 mai, Comisia Europeană îndeamnă statele membre UE să se pregătească intens pentru eventualitatea scenariului în care vom avea parte de ”o întrerupere completă a aprovizionării cu gaze rusești”, conform datelor obținute de Euractiv. Printre altele, se dorește implementarea de urgență, temporară, a unui sistem de plafonare temporară a prețului la gaze naturale.
Acest efort din partea Comisiei Europene vine la câteva săptămâni după ce Rusia a întrerupt aprovizionarea cu gaze către Polonia și Bulgaria în luna aprilie a acestui an. În opinia oficialilor de la Bruxelles toate țările din comunitate ar trebui să se pregătească pentru ”un șoc de aprovizionare” la scară largă.
Publicația citează din draft și vorbește despre „un set diferit de măsuri ce ar trebui luate în considerare în cazul unei întreruperi bruște la scară largă sau chiar a unei întreruperi complete a aprovizionării cu gaz rusesc, care duce la prețuri insuportabil de ridicate la gaze și la perturbarea aprovizionării cu gaze”.
Ca referință, gazele naturale se tranzacționează la această oră la aproximativ 100 euro/MWh, valoarea vehiculată de la jumătatea lunii martie, o creștere de aproximativ șapte ori comparativ cu prețurile medii pe termen lung. Este important de reținut că au existat și vârfuri de până la 200 de euro/MWh, cauzate mai ales de criza din Ucraina, sancțiunile impuse Rusiei și reacția Moscovei.